duminică, 29 ianuarie 2012

Înlănțuirea păcatelor

Lanțul slăbiciunilor ce a dus la criza actuală e compus din : bănci, stat și populație. Începutul îl plasez la stat, cel care, prin politicieni, a început să promită verzi și uscate pentru a câștiga alegerile. Apoi, pentru a-și respecta promisiunile, s-a împrumutat de la bănci. Populația la rândul ei, s-a împrumutat și ea, căci unde intră o ciorbă, merge și o sarma. Șmecheria ce a făcut această petrecere posibilă a fost făcută de bănci, ce au creat bani din nimic, băgînd in datorii generațiile viitoare. Apoi, petrecerea a trecut la nivelul 2, alți politicieni au vrut să vină la putere, și au făcut promisiuni mai mari, populația i-a votat, băncile au mai luat bani din viitor, și tot așa. Acum, facturile trebuie plătite de cineva. Din păcate, și cei care nu au petrecut vor fi obligați să plătească.

Mesajul celor din stradă

Cei mai mulți comentatori, văd ca soluție mulțumitoare pentru protestatari alegerile anticipate. Însă eu am văzut 2 pancarte ce mă determină să zic că soluția gândită - însă nu pâna la ultimele consecințe ale ei - de majoritatea oamenilor este alta.
Usl = pdl = mizerie
Nu mai vrem clasă politică

sursa:
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/protestele-incep-sa-vizeze-intreaga-clasa-politica-de-la-jos-basescu-la-pdl-si-usl-aceeasi-mizerie-lista-revendicarilor-foto-19283.html?cpage=4
http://www.cotidianul.ro/un-sri-ist-dezvaluie-anarhistii-au-fost-platiti-170172/

Dacă stau de vorbă cu cei care văd în alegeri anticipate o soluție, după câteva întrebări ajung la concluzia că nici ele nu sunt ceea ce ar trebui să aducă țara pe linia de plutire, ci este mai degrabă un compromis, altceva mai bun nu știm să existe.
Un alt sistem de organizare socială, va lua naștere cu siguranță din tot acest haos, din toată această frământare.
Terenul este propice pentru noi idei să prindă viață.
Democrația s-a dovedit în practică că nu poate da unei societăți o viață prosperă pe termen lung. Așa cum monarhia medievală producea rar un despot luminat, așa și democrația produce lideri demni destul de rar. Dacă în evul mediu norocul era factorul determinant în apariția unui rege bun, în democrație sistemul e făcut de așa natură să aducă pe cel mai mincinos la putere. Cine promite cel mai mult pe banii contribuabililor, acela teoretic câștigă. Dacă ne uităm la cele mai democratice țări, acelea au datoriile cele mai mari: Franța, Germania, Anglia, SUA, Japonia, Norvegia, șamd. E ușor să creezi o societate prosperă pe seama generațiilor viitoare.
Am să deschid o paranteză aici: Lungul șir de războaie, foamete și alte nenorociri abătute asupra omenirii înainte de al 2-lea război mondial  îl compar cu incendiile pădurilor ce apar în mod natural vara, in mijlocul uscăciunilor. Uniunea europeană a cumpărat cu datorii imense mijloacele de a preveni și stinge în fașă aceste incendii. Ca efect secundar, o grămadă de uscăciuni s-au dezvoltat și nu lasă copacii tineri să prospere. Din păcate, focul ce va veni va rade mult mai mult inclusiv elementele tinere din cauza cantității mari de putregai ce se întinde peste tot.
Închid paranteza.
Să nu uităm, Hitler, Musolini au fost aleși democratic. Vox populi, vox dei a fost infirmată.
Soluția pe care majoritatea demonstranților o vor este să nu mai fie nici un guvern, "să ne lase in pace". Adică să nu ne mai controleze, sa nu ne mai taxeze. Chiar dacă nu știu și nu duc implicațiile a ceea ce gândesc pană la deducțiile finale, oamenii vor libertarianism.
O mișcare libertariană sigur va avea succes, dacă nu acum, atunci imediat ce opoziția va dezamăgi.
Merită investit într-o astfel de mișcare.

Despre alternarea puterii din 4 în 4 ani

În era modernă, statul influențează viața oamenilor mult mai mult decât în trecut. Astfel, efectul unei guvernanțe proaste de 4 ani  e mult mai devastator. Pe vremea când a fost stabilit acest termen, statul era mic, astfel încât efectul unei guvernări proaste era reparabil de următorul guvern. Acesta a fost și motivul alegerii intervalului de 4 ani pentru succedarea guvernelor, să poți schimba la timp o guvernare până când ea nu face destul rău in societate - perioada de domnie a unui rege fiind prea mare pentru oamenii de atunci, timp în care răul produs de un rege prost fiind devastator.
Însă, ca orice alt lucru din epoca contemporană, unde viteza cu care se schimbă orice lucru din jurul nostru este din ce în ce mai mare, și perioada de schimbare a guvernării trebuie micșorată.
Pentru fine tuning. Desigur, cea mai bună soluție e dispariția statului. Însă, până atunci, alegeri din 2 în 2 ani ar fi minunat. Desigur, și procesul electoral trebuie eficientizat. Iar în caz că un guvern se dovedește a fi bun, îl putem vota din nou, pentru a-și continua politica.